Categorii
Interviuri Joburi Sfaturi

Ce să întrebi și ce să nu întrebi la interviul de angajare

Interviul de angajare este cea mai importantă parte a procesului de recrutare. În calitate de candidat, este esențial să știi ce să întrebi, dar și ce să nu întrebi la interviul de angajare. Punând întrebările potrivite, îți maximizezi șansele de a obține locul de muncă vizat și, totodată, poți să îți dai seama dacă acel job este ceea ce tu cauți cu adevărat. Pentru că ne dorim să te ajutăm să îți îndeplinești obiectivele și să iei cele mai bune decizii, venim în ajutorul tău cu o serie de sfaturi legate de ce întrebări să pui în cadrul interviului de angajare și ce ar trebui să eviți.

 Ce întrebări să adresezi la interviul de angajare

Pe parcursul interviului de angajare, este important să adresezi întrebări pertinente și bine gândite, menite să scoată în evidență profesionalismul tău și să reflecte că te-ai pregătit pentru acel interviu și că ești cu adevărat interesat de rolul respectiv. Așadar, personalizează-ți întrebările și fii atent la contextul în care le adresezi, astfel încât să fie bazate pe ceea ce discuți în acel moment cu intervievatorul. Pune întrebări despre competențele necesare obținerii acelui rol, companie, echipa din care vei face parte, oportunități de dezvoltare profesională sau următorii pași ai procesului de recrutare. Mai jos, ai câteva exemple de întrebări pe care le poți adresa la interviu:

  • Care sunt competențele specifice pe care le căutați la un candidat care a aplicat pentru acest job?
  • Care sunt primele proiecte în care va fi implicat angajatul care va obține acest rol?
  • Care considerați că sunt principalele provocări ale acestui rol?
  • Ați putea, vă rog, să îmi oferiți câteva detalii despre echipa din care voi face parte, dacă voi obține acest job?
  • Care sunt lucrurile care vă plac cel mai mult la companie?
  • Îmi puteți spune mai multe despre cultura companiei și despre ce înseamnă să lucrezi aici?
  • Ce oportunități de învățare și dezvoltare profesională îmi vor fi oferite prin acest rol?
  • Aveți vreo preocupare în ceea ce privește profilul meu profesional, care v-ar putea împiedica să mă selectați pentru această poziție?
  • Care va fi următoare etapă a procesului de recrutare și când voi primi un feedback?

 Ce întrebări să NU adresezi la interviul de angajare

Așa cum întrebările bine formulate și adresate la momentul potrivit te pot aduce mai aproape de obținerea jobului mult-visat, întrebările mai puțin inspirate și puse în contexte nepotrivite, pot scădea semnificativ șansele tale de a obține rolul pentru care ai aplicat. Astfel, este important să știi ce întrebări să eviți să pui în timpul interviului de angajare. Specialiștii în recrutare sfătuiesc candidații să nu adreseze întrebări legate de: salariul altor angajați, profitul companiei, viața personală a recrutorului, monitorizarea activității angajaților sau alte roluri deschise în cadrul companiei. Iată câteva exemple de întrebări pe care să nu le pui la interviul de angajare:

  • Ce face compania dumneavoastră?
  • Dacă sunt angajat, când pot începe să aplic pentru alte joburi din cadrul companiei?
  • Ce salariu au alți angajați?
  • Obișnuiți să verificați ce accesează angajații în mediul online?
  • Este activitatea angajaților monitorizată constant?
  • Ce profit are compania?
  • Este absolut necesar să fie respectat programul de muncă?
  • Am obținut jobul?
  • Sunteți căsătorit(ă)?

Important: Deși încă există dilema: să pun sau nu întrebări legate de salariu, beneficii extrasalariale sau zile de concediu la interviu?, sfatul nostru este să abordați aceste subiecte încă de la primul interviu de angajare, deoarece este important să afli răspunsuri vizavi de lucrurile care te interesează, pentru a lua cea mai bună decizie și a evita să pierzi timpul tău și pe cel al recrutorului. Dacă îți alegi bine cuvintele și ești sincer la interviu, vei avea doar de câștigat. Totodată, este esențial să nu fi insistent atunci când observi că recrutorul evită un anumit răspuns. Acest lucru te va ajuta să continui interviul relaxat și să nu creezi tensiune între tine și interlocutor.

Așadar, când te pregătești pentru interviul de angajare, nu uita să îți faci o listă cu întrebări pe care să le adresezi recrutorului (3-5 întrebări) și să ai în vedere mereu ce nu ar trebui să întrebi, deoarece pe o piață a muncii competitivă orice mic detaliu poate face diferența.

Categorii
Sfaturi

Daniela Spînu, Sustainability Analyst Associate EMEA, Steelcase: „Avantajul principal pe care îl au evenimentele Târgul de Cariere este interacțiunea umană care, prin spontaneitatea sa, reprezintă cel mai bun mod de a oferi informații complete”

La Târgul de Cariere, visurile devin realitate și nu o spunem doar noi, o spun și persoanele care și-au îndeplinit unul dintre visuri în urma participării la evenimentul nostru. Din această categorie face parte și Daniela Spînu. Ea a aflat despre Târgul de Cariere în facultate, de la unul dintre profesorii ei și a decis să participe la eveniment, din dorința de a vedea cum se derulează acesta. După cum afirmă, visul ei era să își găsească un job în domeniul sustenabilității. În final, l-a găsit și este foarte fericită, deoarece învață lucruri noi constant și are ocazia să dezvolte soluții practice, care conduc la o lume mai bună.

Află din interviul de mai jos cum s-a pregătit Daniela pentru participarea la Târgul de Cariere, ce își amintește despre prima interacțiune cu reprezentanții Steelcase, ce presupune mai exact jobul pe care îl are, cum l-a obținut, ce super-puteri are echipa ei, cum ar trebui să se prezinte companiile la un eveniment de recrutare pentru a atrage candidați potriviți și multe altele.

Cum ai aflat despre Târgul de Cariere?

Pentru prima dată am aflat despre Târgul de Cariere în facultate, de la profesorul meu de Managementul Resurselor Umane. Ne-a prezentat cu mult entuziasm această sursă de recrutare și, pentru că ne aflam în plină pandemie atunci, când am văzut prin oraș panourile publicitare cu prima ediție post-COVID eram foarte interesată să văd cum e această experiență pe viu.

Cum te-ai pregătit pentru participarea la eveniment?

Am făcut o scurtă cercetare a companiilor care recrutează. Intuiam deja că IT-ul va fi domeniul care va cuprinde o bună parte din joburile propuse, însă aveam o mică speranță că voi descoperi și companii care caută angajați în sustenabilitate. Fiind proaspăt absolventă, cu zero experiență de muncă, aveam, totuși, multă experiență de tocit cărți, implicat în activități de voluntariat și lucrat la planul meu de carieră. Asta mă făcea să visez, în secret, că îmi voi găsi primul job, așa cum îl construisem și reconstruisem de ceva vreme în mintea mea, la primul meu târg de cariere. 

Cum ai descrie experiența pe care ai avut-o la Târgul de Cariere?

Ei bine, la fel cum se întâmplă cu visele de obicei în viață, nu am identificat niciun job în sustenabilitate la primul meu eveniment. Dar eu mai aveam și o experiență lungă cu visatul, din care am învățat că secretul este să perseverezi mereu. Așadar, la următoarea ediție am reluat cercetarea companiilor și am descoperit, cu multă emoție, jobul meu actual, la care atunci credeam că nu are rost să aplic pentru că sigur nu sunt candidatul de care au nevoie :).

Ce îți amintești despre prima interacțiune cu reprezentanții Steelcase?

Îmi amintesc că m-am apropiat timidă de standul lor și le-am spus că aș vrea să aflu mai multe despre un job la care aș dori să aplic, însă aș vrea să țină cont că, deși am studiile și voluntariatele și planurile mele mărețe, eu nu am acel un an de experiență în domeniu pe care îl cer și să nu-și piardă timpul cu mine dacă cred că nu se poate trece peste asta. Ei au zâmbit (treaba cu visele e că nu le prea poți ascunde și au obiceiul să tot apară în ochii tăi când vorbești despre ele) și mi-au zis că aș face bine să aplic, chiar acolo pe loc.  

Jobul pe care îl ai are o denumire interesantă: Sustainability Analyst Associate EMEA. Ce presupune acesta mai exact?

În cazul meu, acest job presupune să învăț despre ceea ce mă interesează cel mai mult și să-mi construiesc capacitatea de a aplica aceste cunoștințe în dezvoltarea unor soluții practice, care conduc la o lume mai bună. În cazul echipei mele, înseamnă să contribui la efortul de a oferi clienților date despre sustenabilitatea produselor noastre, de a fi atenți la schimbările care apar pe piață cu privire la acest aspect și de a comunica intern noile cerințe sau inovații care ne-ar putea îmbunătăți performanța și impactul.

Ce super-puteri are echipa ta?

Despre asta chiar aș putea vorbi mult, pentru că, deși am o echipă mică, admirația mea pentru colegele mele este foarte mare. O să mă limitez totuși la lucrurile cele mai importante pe care le-am învățat și încă le învăț de la fiecare din ele. De la Maeve, managerul meu din SUA, învăț din fiecare interacțiune despre cât de importantă este empatia, căldura și umorul atunci când lucrezi cu alți oameni. După fiecare întâlnire virtuală cu ea, plec cu obrajii care deja dor de la zâmbetul larg pe care îl opresc cu greu și cu gândul că, dacă îmi voi asuma vreodată o poziție de lider, așa aș vrea să se simtă fiecare persoană din echipa mea. 

De la Luise, colega mea din Germania, sunt foarte norocoasă să observ un mod de lucru care dă dovadă de o organizare excelentă. Colaborarea cu ea îmi oferă de fiecare dată lecții prețioase care completează stilul meu de muncă mai creativ, ca să nu spun haotic.  

Despre super-puterea Valentinei, sincer, nu știu pe care ar fi mai corect să o aleg. Valentina salvează pisici de la suferință, dar și multe alte animale prin dieta ei vegană, are același telefon de 7 ani și își poate folosi toată pauza de masă, sau chiar mai mult, pentru a găsi hârtie reciclată atunci când avem nevoie neapărat să printăm ceva. Însă, pe lângă faptul că Valentina este pentru mine un erou al sustenabilității, ea este și un erou al oamenilor prin calitatea ei de a fi acolo atunci când ai nevoie.

Care sunt primele două lucruri pe care le faci când ajungi la birou?

Nu am un ritual special, îmi iau un pahar cu apă și încep să-mi citesc e-mailurile. 

 În opinia ta, cum ar trebui să se prezinte companiile la un eveniment de recrutare pentru a atrage candidați potriviți?

Cel mai important cred că ar fi să reușească să prezinte cât mai realist nevoile și așteptările lor. Cred că asta ar salva mult timp și efort atât pentru companii, cât și pentru candidați. 

Care este principalul avantaj al evenimentelor de recrutare organizate în format fizic?

Avantajul principal pe care îl au evenimentele Târgul de Cariere este interacțiunea umană care, prin spontaneitatea sa, reprezintă cel mai bun mod de a oferi informații complete.

Care consideri că sunt principalele trei puncte forte ale evenimentelor Târgul de Cariere?

În primul rând, facilitează interacțiunea dintre companiile care recrutează și potențialii candidați. De asemenea, aducând mai mulți angajatori împreună, încurajează companiile să fie mai competitive în ceea ce privește poziționarea brandului de angajator în top și să facă un efort extra pentru a atrage atenția participanților. Mai mult decât atât, oferă candidaților șansa de a compara în timp real „vibe-ul” diferitor companii de care sunt interesați.

Se apropie o nouă ediție Târgul de Cariere. Cum îi sfătuiești pe participanți să se pregătească pentru eveniment?

Să lucreze la planul lor de carieră, în primul rând. După cum spunea unul dintre bunii mei prieteni imaginari, Seneca, „dacă lipsește țintă, viața e o rătăcire”. Iar o dată ce și-au schițat Obiectivul lor Mare și Grandios (neapărat să fie OMG), în care cred foarte mult, îi sfătuiesc să fie curioși și perseverenți atunci când vor participa la noua ediție Târgul de Cariere și la cele ce vor mai urma.

Categorii
Profesionale Sfaturi

Beneficiile voluntariatului și cum te ajută în carieră

În ultimii ani, se observă faptul că voluntariatul a devenit tot mai popular în țara noastră, iar numărul persoanelor care aleg să se implice în activități de voluntariat se situează pe un trend ascendent. Acest trend ascendent se datorează și faptului că odată cu adoptarea Legii Voluntariatului, perioada de voluntariat este considerată experienţă profesională sau de specialitate. Totuşi, cei care sunt sau au fost voluntari trebuie să ştie că aceste perioade nu sunt asimilate stagiului de cotizare şi, în contextul dat, nu reprezintă vechime în câmpul muncii.

De-a lungul anilor, prin nenumărate exemple, s-a dovedit faptul voluntariatul are multiple beneficii și te ajută să îți construiești o carieră de succes. În rândurile care urmează vom trece în revistă care sunt principalele avantaje ale voluntariatului și cum te ajută din perspectivă profesională.

Principalele avantaje ale voluntariatului

  • Dobândești experiență profesională

Activitățile de voluntariat te pregătesc pentru cerințele din câmpul muncii. Prin voluntariat, dobândești noi cunoștințe și aptitudini, înveți cum să te adaptezi în diverse contexte, cum să acționezi și să reacționezi în situații de criză, cum să lucrezi eficient în echipă, cum să te organizezi în așa fel încât să atingi obiectivele trasate. Mai mult decât atât, în prezent, tot mai mulți angajatori consideră un plus experiența ca voluntar în domeniul în care se situează jobul pentru care ai aplicat, mai ales, dacă te afli la începutul drumului tău profesional.

  • Te implici mai mult în comunitate

Voluntariatul te face să te simți conectat cu persoanele din comunitatea în sprijinul căreia îți desfășori activitatea. Astfel, este foarte posibil ca în urma unei experiențe de voluntariat să dorești să te implici mai mult în comunitate și, alături de oameni care au idei și valori similare cu ale tale, să plănuiești și să pui în practică lucruri frumoase.

  • Întâlnești oameni noi și legi prietenii

Dacă ești genul de persoană sociabilă și nerăbdătoare să întâlnească oameni noi, trebuie să iei parte la programe de voluntariat! Voluntariatul este o foarte bună modalitate de a cunoaște oameni noi și de a lega prietenii, precum și de a consolida legăturile deja existente cu prietenii, familia sau colegii de muncă. Mai mult decât atât, în calitate de voluntar, vei interacționa, de obicei, cu persoane din diverse medii, ceea ce îți permite să vezi lucrurile din mai multe perspective. 

  • Te descoperi și te redescoperi

E important să cunoști lucruri despre cei din jur, dar mai important este să afli lucruri despre tine. Voluntariatul îți oferă oportunitatea de a te descoperi și redescoperi prin intermediul faptului că vei fi pus în situații noi și provocatoare și, astfel, vei putea să înțelegi mai bine care îți sunt punctele forte și unde mai ai de lucrat. De asemenea, contextele în care vei fi plasat și vei fi nevoit să acționezi te vor ajuta să îți dai seama cum te raportezi la cei din jur și la mediul social respectiv.

  • Câștigi la capitolul stimă de sine 

În momentul în care accepți noi provocări și responsabilități, poți să îți dovedești ție însuți că ești capabil de mai mult decât ai fi crezut, fapt care conduce la creșterea nivelului de stimă de sine. Stima de sine poate fi transpusă, apoi, și în alte segmente din viața ta, cum ar fi cariera sau relațiile personale.

  • Ajungi în locuri la care nici nu visai

Una dintre cele mai frumoase părți ale programelor de voluntariat este aceea că, în anumite condiții, ai posibilitatea de a pleca în diverse proiecte în afara țării. Există multe organizații non-guvernamentale care îți oferă șansa de a fi voluntar și de a te implica în acțiuni umanitare în țări precum Honduras, Venezuela, Afghanistan, India, Siria, Liban sau Yemen. Cu siguranță, astfel de experiențe sunt unice și îți oferă oportunitatea de a înțelege mai bine lumea în care trăim, în toată complexitatea ei.

Cum te ajută voluntariatul în carieră

  • Ai parte de mai multe oportunități profesionale 

Pe lângă faptul că dobândești experiență profesională, voluntariatul te poate ajuta să îți găsești mai ușor un job, prin prisma faptului că ai posibilitatea să activezi în mai multe domenii de activitate și să te remarci în fața unor persoane pe care, mai târziu, le poți convinge că ești potrivit pentru o anumită poziție. Mai mult decât atât, lucrând cu oameni diferiți într-o varietate de roluri, poți avea o imagine de ansamblu asupra diverselor profesii – înainte să o alegi pe cea care consideri că ți se potrivește cel mai bine – și, totodată, își poți însuși noi aptitudini.

  • Dobândești abilități noi și le dezvolți pe cele existente

Cu toții știm că practica e mama învățăturii, iar activitățile de voluntariat îți oferă, prin practică, oportunitatea să înveți multe lucruri utile pentru tine și parcursul tău profesional. Astfel, în calitate de voluntar mereu ești pus în situația de a folosi și de a-ți dezvolta abilitățile într-un mod benefic atât pentru tine, cât și pentru cei pentru care îți desfășori activitatea de voluntariat. De asemenea, complexitatea situațiilor cărora va trebui să le faci față ca voluntar te vor determina să dobândești abilități noi, care te vor ajuta indiferent de drumul profesional pe care îl vei alege.

  • Poți obține mai ușor un anumit job

În prezent, pentru angajatori, de cele mai multe ori, nu este suficient să ai calificările potrivite – trebuie să ai și experiență. Și ce mod mai bun de a obține experiență decât prin voluntariat?! Dacă ai fost voluntar, nu uita să enumeri în CV rolurile și responsabilitățile pe care le-ai avut. Potențialii angajatori sunt adesea impresionați de candidații care și-au făcut timp pentru voluntariat, fiindcă acest lucru arată că ești o persoană dedicată, iar pentru tine etica profesională joacă un rol important.

  • Alegi mai ușor drumul profesional

Una dintre cele mai dificile și importante alegeri din viața unei persoane este aceea a drumului profesional. Înainte de a face această alegere este important să cunoști cât mai bine domeniul în care îți dorești să activezi și ce presupune rolul care te atrage. Voluntariatul te poate ajuta să identifici domeniul și profesia care ți se potrivesc cel mai bine, fiindcă îți oferă șansa de a observa diverse aspecte dintr-o anumită sferă profesională.

  • Poți să îți întâlnești mentorul

Pe lângă dobândirea unor competențe și experiențe prețioase, este posibil ca în timpul voluntariatului să cunoști persoane care îți pot deveni mentori sau cel puțin parte din rețeaua ta socială profesională. Dacă alegi să urmezi o carieră în domeniul în care faci voluntariat, contactele pe care le adaugi pot contribui, de asemenea, la multiplicarea  perspectivelor de angajare.

Alătură-te echipei de voluntari de la Târgul de Cariere! Dacă ești în căutarea unei noi aventuri de voluntariat sau rândurile de mai sus te-au convins că ar fi benefic să te implici într-un asemenea proiect, te invităm să ni te alături la Târgul de Cariere. 

În fiecare primăvară și toamnă, Târgul de Cariere caută voluntari pentru evenimentele organizate în țară și în Republica Moldova. Îți oferim șansa să faci parte dintr-o echipă plină de entuziasm, să cunoști oameni noi, să legi prietenii, să observi îndeaproape ce se află în spatele unui eveniment de recrutare și employer branding sau să interacționezi cu reprezentanții companiilor. Ce mai aștepți?! Vino să te faci remarcat și să îți pui abilitățile în valoare. Pentru mai multe detalii, ne poți scrie utilizând canalele noastre de social media.

Calendarul evenimentelor noastre:

✅ Sibiu – 10 și 11 martie

✅ Cluj-Napoca – 15 și 16 martie

✅ Târgu Mureș – 22 martie

✅ Chișinău – 31 martie și 1 aprilie

✅ Iași – 7 și 8 aprilie

✅ Brașov – 21 și 22 aprilie

✅ Oradea – 18 martie

Surse:

https://www.indeed.com/career-advice/career-development/what-are-benefits-of-volunteering

https://alis.alberta.ca/look-for-work/work-options/11-ways-volunteering-can-help-you-find-a-job/

https://www.indeed.com/career-advice/career-development/pros-and-cons-of-being-volunteer

Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Sfaturi

Transparentizarea salariilor: avantaje și dezavantaje

Noile tendințe, modificările legislative, contextul socio-cultural sau nevoia de adaptare au generat mereu subiecte controversate, îndelung dezbătute și mediatizate în piața muncii. Un exemplu de astfel de subiect este reprezentat de fenomenul de transparentizare a salariilor

Chiar dacă în momentul de față transparentizarea salariilor este opțională, Comisia Europeană a prezentat o propunere legislativă privind transparența salarială care are ca principal scop eliminarea diferențelor de salarii dintre femei și bărbați, la nivelul Uniunii Europene. Conform unor statistici prezentate de Comisia Europeană, femeile câștigă în medie, pe oră, cu 13% mai puțin decât bărbații. De menționat este că acest procent nu se aplică și în România, unde există un echilibru din această perspectivă. Noile măsuri propun ca angajatorii să comunice salariul care urmează a fi oferit, inclusiv în anunțul de angajare, și să pună la dispoziția angajaților o descriere a criteriilor utilizate pentru a defini evoluția lor salarială și avansarea în carieră. Totuși, rămâne de văzut dacă și în cât timp măsura propusă de Comisia Europeană de a legifera transparența salariilor va deveni obligatorie în statele membre ale Uniunii Europene.

În prezent, discuția despre cât de mult câștigi este, în general, un subiect tabu. Cu toate acestea, pe piața forței de muncă, cererea pentru mai multă transparență salarială este în creștere, iar unele companii au început deja să facă publice salariile aferente anumitor poziții, în timp ce altele încă se arată reticente. Înainte de a stabili dacă transparentizarea salariilor este sau nu un lucru benefic pentru compania ta, este necesar să cunoști care îi sunt avantajele și dezavantajele.

Avantajele transparentizării salariilor

  • companiile care dezvăluie salariul oferit pentru o anumită poziție atrag candidați mai ușor și mai rapid
  • angajații vor avea mai multă încredere în compania pentru care lucrează
  • diferențele pe criterii de gen, etnie sau naționalitate vor fi diminuate sau eliminate
  • transparența salarială poate atrage candidați cu un nivel ridicat de pregătire
  • angajații se pot concentra mai mult pe munca lor
  • în mod normal, în cazul unui candidat care aplică pentru o anumită poziție știind deja salariul, șansele ca acesta să refuze oferta de angajare pe motiv că salariul nu este conform așteptărilor scad
  • este încurajat conceptul de salarii egale pentru poziții similare
  • sunt necesare mai puține negocieri salariale
  • transparentizarea salariilor poate deveni o formă de employer branding prin promovarea unei culturi a transparenței
  • se economisește timp în procesul de recrutare
  • modalitate de a te diferența de competiție

Dezavantajele transparentizării salariilor

  • pot apărea tensiuni între colegi
  • tentația angajaților de a schimba constant locul de muncă pentru un salariu mai bun va fi mai mare
  • angajații își pot pierde motivația, iar randamentul va scădea dacă au impresia că muncesc mai mult sau la fel ca un coleg care câștigă mai mult
  • costuri semnificativ mai mari pentru a reține un angajat bun
  • angajații buni ar putea părăsi compania
  • dificil de implementat: dacă lucrurile nu funcționează bine, se poate crea haos
  • angajații tind să se compare între ei 
  • mulți angajați nu se simt confortabil ca oamenii din jur să le cunoască salariul

Tendințe actuale

Dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra joburilor publicate pe platforma partenerului nostru actual de recrutare, BestJobs, vom observa că există tot mai multe companii care au decis să afișeze salariul exact sau un interval financiar de referință pentru anumite poziții. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul joburilor care au salariul afișat s-a dublat, iar acest lucru indică faptul că angajatorii încearcă să răspundă solicitării venite din partea forței de muncă din România. Conform unor studii realizate de BestJobs, procentul candidaților interesați să cunoască salariul în momentul aplicării pentru un anumit loc de muncă a ajuns la 98%

Având în vedere tendințele de pe piața muncii din România, dar și de la nivel european, dublate de intenția de a se introduce un act normativ care ar obliga angajatorii să implementeze transparența salarială, se așteaptă ca în perioada următoare numărul companiilor care fac public salariul pentru joburile vacante să crească. Totodată, este important de conștientizat că urmarea unei politici de transparență a salariilor are multe avantaje, dar fără o cultură organizațională care să o susțină și fără o strategie clară de comunicare, aceasta poate fi problematică. În fond, pentru majoritatea oamenilor salariul este un punct sensibil, iar o parte din stima de sine se leagă de percepția locului în care se situează în comparație cu ceilalți.

Surse:

https://www.consilium.europa.eu/en/policies/pay-transparency/

https://www.cultureamp.com/blog/salary-transparency

https://www.hays.com.au/employer-insights/management-issues/salary-transparency-pros-cons

https://www.wall-street.ro/articol/Careers/291158/transparenta-salariala-incepe-sa-prinda-contur-romanii-vor-sa-stie-salariul-dinainte-sa-aplice-pentru-un-job.html#gref

Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Stiri

Trenduri pe piața muncii în 2023: quiet hiring & rage-applying

Dinamica pieței muncii, modul în care se raportează angajații în prezent la jobul pe care îl au, viziunea angajatorilor despre eficientizarea mecanismelor din cadrul unei companii, precum și contextul social au determinat apariția unor noi trenduri în sfera profesională. Dacă în trecut tendințele dintr-un anumit domeniu erau răspândite cu ajutorul mass-media, în momentul de față acestea câștigă notorietate prin intermediul rețelelor sociale. În ultimii ani, rețeaua socială TikTok a câștigat tot mai multă popularitate și s-a transformat într-un inițiator de trenduri. Începutul anului 2023 aduce în prim-plan diverse trenduri pe piața muncii, iar printre cele mai mediatizate se numără quiet hiring și rage-applying.

Quiet hiring, antidot pentru quiet quitting

Fenomenul numit quiet quitting, care a avut un impact semnificativ asupra pieței muncii în anul 2022, face referire la concentrarea pe sarcinile strict legate de fișa postului, cu scopul de a evita munca suplimentară. Cu alte cuvinte, este vorba de a face minimul necesar pentru a-ți îndeplini sarcinile și de a stabili limite clare în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața profesională și cea personală (Mai multe detalii despre quiet quitting poți afla aici.). Din dorința angajatorilor și a recrutorilor de a combate quiet quitting-ul, a luat amploare quiet hiring-ul. Deși nu este un fenomen nou, ci doar apare sub o denumire mai updatată, acesta a devenit în ultimul timp o practică tot mai des întâlnită în cadrul companiilor. Pe scurt, quiet hiring-ul reprezintă o strategie prin care companiile pregătesc angajații actuali pentru noi roluri, noi atribuții sau noi domenii de activitate, fie temporar, fie permanent, pentru a se adapta la nevoile instituției pentru care lucrează. Aspectul care face ca acest subiect să fie unul controversat este legat de faptul că, de obicei, quiet hiring-ul nu vine imediat cu o promovare sau o mărire de salariu, deși e posibil ca acestea să apară pe parcurs, în funcție de modul în care se vor derula ulterior discuțiile dintre angajat și angajator.

Mobilitatea internă a talentelor și retenția angajaților prin quiet hiring

Într-un cadru ideal, quiet hiring-ul încurajează mobilitatea internă a talentelor, prin repartizarea angajaților, ținând cont de nevoile organizației și abilitățile angajaților. Pentru angajatori, quiet hiring-ul înseamnă timp economisit în procesul de recrutare și, de asemenea, poate ajuta și la retenție: dacă un angajat bun simte că e momentul să caute noi provocări și se gândește să își schimbe jobul, faptul că are oportunitatea de a se muta pe o altă poziție mai bună și care implică mai multă responsabilitate îl poate determina să nu mai demisioneze. De menționat este și că este de datoria angajatorilor să ofere oportunități specifice de perfecționare pentru a-i ajuta pe angajați să răspundă nevoilor organizaționale în evoluție. Totodată, un nou rol, noi atribuții sau un nou domeniu pot aduce un salariu mai mare, o promovare, bonusuri, program mai flexibil sau alte beneficii.

Cum să procedezi dacă te confrunți cu acest fenomen 

  • discută direct cu superiorul tău despre situație și află răspunsuri la toate nelămuririle tale; nu ezita să îți expui punctul de vedere și așteptările pe care le ai
  • fii onest cu tine și cu interlocutorul tău
  • pune în balanță avantajele și dezavantajele
  • abordează în discuția cu superiorul tău subiectul unei promovări sau măriri de salariu
  • cere detalii precise despre noile atribuții, noul rol, program, beneficii
  • nu uita de propriile obiective profesionale și află în ce măsură le vei putea atinge
  • ține cont de echilibrul dintre viața profesională și cea privată
  • află dacă vei putea face față volumului de muncă

Fără îndoială, quiet hiring-ul oferă multiple beneficii angajaților, dar există riscul ca acest proces să fie folosit pentru a da mai mult de lucru unui singur angajat care, în lipsa unei înțelegeri în prealabil a schimbărilor la care va trebui să se adapteze, ar putea ajunge la burnout. Așadar, comunicarea dintre angajator și salariați în astfel de contexte este esențială.

Rage-applying, cel mai nou trend de pe TikTok

Dacă anul trecut lipsa de apreciere și de motivație i-a determinat pe angajați să adere la fenomenul quiet quitting, în 2023 se pare că angajații adoptă o nouă strategie, și anume rage-applying-ul. Termenul de rage-applying se referă la încercarea de a direcționa furia și frustrarea acumulate la locul de muncă spre a aplica pentru cât mai multe joburi simultan. Acest lucru se întâmplă, de obicei, atunci când angajații sunt nemulțumiți de actualul loc de muncă și caută modalități de a pleca din acest mediu. 

Cum s-a viralizat trendul

Chiar dacă strategia de a aplica pentru mai multe joburi în același timp nu este una nouă, fenomenul a luat amploare pe rețelele sociale la finalul anului trecut și continuă să se manifeste și acum. În decembrie 2022, un utilizator canadian de TikTok a împărtășit experiența sa de a aplica pentru 15 joburi, ca urmare a nemulțumirilor față de locul de muncă pe care îl avea în acel moment. Ulterior, a obținut un nou job, cu o mărire de salariu de 25 000 de dolari. Videoclipul s-a viralizat rapid și foarte multe persoane au început să experimenteze rage-applying-ul, iar din relatările utilizatorilor TikTok, strategia s-a dovedit a avea succes.

Cât de benefic este rage-applying-ul, dincolo de relatările de pe TikTok

Chiar dacă sună clișeic, rage-applying-ul funcționează pentru unii, dar nu în cazul tuturor. Această strategie te poate ajuta să găsești jobul ideal pentru tine, dar trebuie avut în vedere faptul că luarea unor decizii rapide, generate de furie și frustrare, ar putea să te împiedice să gândești limpede și obiectiv și, astfel, poți ajunge într-o situație și mai neplăcută. S-a dovedit de nenumărate ori că un salariu mai mare nu garantează întotdeauna un mediu de lucru mai bun sau o satisfacție profesională dezirabilă. Prin urmare, schimbarea locului de muncă este o decizie importantă, cu un impact notabil asupra fiecărui angajat, și nu ar trebui să fie luată niciodată în mod pripit, în baza unui impuls.

Altenative la rage-applying

  • comunicarea este esențială: în loc să încerci să te răzbuni pe șeful tău și pe mediul de lucru, ar trebui să ai o discuție cu superiorul tău și, dacă e necesar, cu alte persoane din companie, pentru a le spune în mod direct ce te deranjează și pentru a găsi împreună cele mai bune soluții
  • analizează în detaliu anunțurile de angajare și asigură-te că profilul jobului este potrivit pentru tine și  în concordanță cu obiectivele tale profesionale 
  • câteva zile de repaus mereu sunt benefice: ia-ți câteva zile libere în care să te deconectezi, iar când te vei întoarce la muncă e posibil să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă

Piața muncii, cultura organizațională și tendințele din mediul profesional se află într-o continuă schimbare. Fără îndoială, în prezent, rețelele sociale contribuie într-o mare măsură la viralizarea tendințelor dintr-un anumit domeniu. Înainte de a adera la una dintre aceste tendințe, trebuie să răspundem în cel mai sincer mod posibil la întrebarea simplă: Este potrivit pentru mine?, iar dacă vom face acest lucru avem șanse să obținem beneficii în urma acțiunilor noastre.

Surse:  

https://www.hindustantimes.com/business/explained-what-is-rage-applying-and-why-it-is-the-newest-trend-101674112793545.html

https://www.theskimm.com/money/what-is-rage-applying
https://www.theskimm.com/money/what-is-quiet-hiring

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi Stiri

Online vs. offline. Motive pentru care să participi fizic la Târgul de Cariere

Este binecunoscut faptul că în ultimii ani sfera online s-a perfecționat și dezvoltat într-un ritm rapid și odată cu acest fenomen multe persoane preferă să desfășoare diverse activități online din considerente care țin, în principal, de economisirea timpului, rapiditate sau comoditate. Cu toate acestea, interacțiunea față în față nu și-a pierdut și nu își va pierde vreodată valoarea. Noi încurajăm prezența fizică la Târgul de Cariere dintr-o serie de motive, care urmează a fi aduse în prim plan mai jos.

Mai întâi de toate, prezența fizică la Târgul de Cariere îți oferă oportunitatea de a interacționa direct cu angajatorii. În acest fel, poți primi instant răspunsuri la întrebările tale, poți analiza reacții sau poți lua pulsul evenimentului de la fața locului. În același timp, discuțiile față în față cu angajatorii pot să îți deschidă noi orizonturi și să îți schimbe perspective. Chiar dacă înainte de eveniment ai în minte o anumită poziție pentru care ai dori să aplici, la Târgul de Cariere poți descoperi multe alte poziții disponibile care este posibil să îți placă mai mult și nu există modalitate mai bună de a afla informații despre acestea decât direct de la angajatori. 

Fiecare dintre noi avem o afinitate pentru unele domenii de activitate sau pentru unele companii. Târgul de Cariere este locul unde le poți cunoaște mai bine. La fiecare ediție a evenimentului, multe dintre companiile participante aduc câteva dintre produsele lor și le pun la dispoziția candidaților pentru a le putea testa. În acest mod, participanții au posibilitatea să înțeleagă mai bine un anumit domeniu și care sunt obiectivele companiilor de interes. 

Majoritatea persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă și nu numai consideră că procesul de recrutare este partea cea mai dificilă. În cadrul evenimentului Târgul de Cariere, ai ocazia să afli tot ce vrei să știi despre recrutarea efectuată de către companiile prezente, care sunt abilitățile necesare fiecărui job, cum să ți le pui în valoare sau cum să te pregătești pentru un interviu de angajare. De-a lungul timpului, au existat exemple de persoane care au obținut locul de muncă dorit în urma participării la Târgul de Cariere, unde au impresionat angajatorii încă de la început cu personalitatea și ideile lor. Așadar, evenimentul îți oferă oportunitatea de a te face remarcat și de a rămâne în contact cu angajatorii, fapt care facilitează obținerea jobului pe care ți-l dorești.

A fi la curent cu tendințele de pe piața muncii este o necesitate, iar la Târgul de Cariere poți afla care sunt noutățile din mediul profesional, care sunt cele mai în vogă joburi, care sunt pașii care ar trebui urmați către o carieră de succes și multe altele. Speakeri de top și reprezentanți ai companiilor participante vin în fiecare an la Târgul de Cariere și abordează subiecte dintre cele mai diverse. Ascultându-i și interacționând cu ei, poți afla multe lucruri utile care te vor ajuta să te dezvolți atât în plan profesional, cât și personal, să înțelegi mai bine mecanismele caracteristice fiecărui domeniu în parte sau să primești sfaturi prețioase care te pot ghida către o carieră așa cum îți dorești.

Pe lângă cele menționate în rândurile de mai sus, prezența fizică la Târgul de Cariere, comparativ cu prezența online, oferă participanților ocazia de a lua parte la concursuri interesante și de a câștiga premii surpriză. De asemenea, candidații pot pleca de la eveniment cu diferite suveniruri oferite de către companiile participante, precum și cu amintiri sub formă de fotografii postate pe pagina noastră oficială. 

Chiar dacă mediul online ne pune la dispoziție posibilități la care acum câțiva ani nici nu îndrăzneam să visăm, iar Târgul de Cariere se bucură de o bună reprezentare și în sfera online, interacțiunea față în față are o serie de avantaje pe care interacțiunea online nu le poate oferi. Așa cum spunea filosoful japonez Daisaku Ikeda: „Faceți un efort pentru a vă întâlni cu oamenii. Interacțiunea cu alții oferă perspective noi și interesante. Întâlnirile dintre oameni stimulează mintea, oferă energie, conduc la experiențe noi și lărgesc la infinit orizonturile.” Fie că ești sau nu în căutarea unui loc de muncă, o plimbare la Târgul de Cariere este întotdeauna benefică. Într-o cadru relaxat, cu multe zâmbete și entuziasm, poți socializa, poți afla lucruri noi și poți împărtăși idei cu specialiști din diverse domenii de activitate.

Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Sfaturi Speakeri Stiri

Samsung SDI, pentru prima dată la un eveniment de recrutare în afara Austriei: „Angajații români au contribuit la dezvoltarea companiei”

După ce luna trecută am stat de vorbă cu Liviu Măluțan, Group Leader la Samsung SDI, și am aflat că trei dintre colegele lui vor reprezenta compania la Târgul de Cariere, am vrut să știm mai multe despre experiența avută la eveniment și despre modul în care grupul de români s-a adaptat în cadrul companiei.

Primul episod Târgul de Cariere din această primăvară a marcat revenirea la formatul față în față, după doi ani în care am fost nevoiți să ne adaptăm la un nou context. Târgul de Cariere organizat la Iași a adus o premieră pe piața muncii din România: Samsung SDI s-a aflat pentru prima dată la un eveniment de recrutare organizat în afara granițelor Austriei.

Samsung SDI Battery Systems, parte a grupului Samsung, este un lider tehnologic global în domeniul e-mobilității. Compania dezvoltă și produce sisteme de baterii inovatoare pentru aplicații auto bazate pe tehnologia litiu-ion de ultimă generație, fiind un furnizor de servicii complete pentru celule de litiu-ion, module de baterii și pachete de baterii pentru toate vehiculele electrice și hibride. Sediul Samsung SDI se află în Premstaetten, Austria, în apropiere de Graz.

Între discuții cu participanții, zâmbete, sfaturi sau sesiuni de idei împărtășite, Sabrina Rathkolb, reprezentantă a departamentului de resurse umane din cadrul companiei, ne-a povestit despre experiența primului eveniment de recrutare la care a participat în afara Austriei, motivele pentru care compania a ales să participe la Târgul de Cariere, românii care lucrează la Samsung SDI sau piața muncii din România văzută din exterior.

De ce ați ales să participați la un eveniment de recrutare în România?
Avem mulți colegi români și suntem foarte mulțumiți de ei. Ne dorim și mai mulți colegi români, deoarece sunt foarte bine pregătiți.

Câți români lucrează pentru moment la Samsung SDI?
Pentru moment, avem 15 colegi români, dar ne dorim să creștem echipa. Oferim pachete de relocare și suport pentru cei care doresc să lucreze pentru Samsung SDI, în Austria.

Cum s-au adaptat angajații români în cadrul companiei?
Angajații români au contribuit la dezvoltarea companiei. Ei sunt foarte bine pregătiți din punct de vedere tehnic și ne-au ajutat cu experiența și viziunea lor. Știam că aveți universități foarte bune aici, în România, iar acest lucru s-a confirmat.

Cum se vede din exterior piața muncii din România?
Noi o percepem ca fiind tânără și dinamică. Este foarte atractivă prin prisma faptului că oamenii sunt bine pregătiți, creativi, au o atitudine proactivă și se adaptează ușor.

Cum ați descrie experiența avută la Târgul de Cariere?
Mă aflu pentru prima dată în România și pot să spun că sunt impresionată. A fost o experiență grozavă pentru noi, ne-am bucurat de sprijin total din partea organizatorilor, am colectat multe CV-uri și sperăm că după acest eveniment ne vom mări echipa.

Care sunt lucrurile care v-au plăcut cel mai mult în cadrul evenimentului?
Ne-au impresionat candidații. Sunt foarte tineri, moderni și gata să înceapă noi aventuri și să aibă experiențe frumoase în străinătate. De asemenea, oamenii de aici sunt foarte drăguți.

Plănuiți să participați și la alte evenimente de recrutare organizate în România?
Da, la toamnă plănuim să participăm la Târgul de Cariere care va fi organizat la Cluj-Napoca.

Echipa Samsung SDI la Târgul de Cariere

Printre cei 15 români care lucrează pentru Samsung SDI se numără și Maria-Larisa Gașpar. Ea ocupă rolul de function test engineer și activează în cadrul companiei din decembrie 2021. Cu un entuziasm debordant, ne-a povestit despre experiența ei la Samsung SDI.

„Am aplicat pe site-ul oficial pentru rolul pe care l-am obținut între timp. Am fost contactată de către departamentul de HR, am avut câteva teste și interviuri, iar apoi am fost anunțată că am obținut jobul. Relocarea în Austria nu a fost deloc o problemă, am primit mereu suport de la grupul CINT, care colaborează cu Samsung. M-au ajutat să găsesc un apartament drăguț, într-o zonă bună, și să îmi înmatriculez mașina fără probleme. Experiența de a lucra pentru Samsung este grozavă, am fost foarte bine primită în cadrul grupului, colegii mei susțin și acționează după deviza companiei: One team, one goal, ceea ce presupune munca și suportul în echipă. M-am integrat foarte repede și bine în grup. Recomand fiecărei persoane să încerce o experiență profesională în străinătate. Este foarte utilă și aduce multe beneficii”, ne-a spus Maria-Larisa Gașpar.

Atât Larisa, cât și colega ei, Sabrina, încurajează persoanele interesate de un loc de muncă în cadrul companiei Samsung SDI să urmărească site-ul lor oficial, deoarece aici sunt publicate constant cele mai noi poziții deschise, iar CV-urile pot fi încărcate ușor.

Piața muncii este una dinamică, plină de oportunități profesionale, oameni de la care poți învăța lucruri utile sau care îți deschid noi orizonturi. Așa cum spunea autorul american Neale Donald Walsch: „Toate evenimentele, toate experiențele au ca scop crearea unor oportunități. Evenimentele și experiențele sunt oportunități. Nimic mai mult, nimic mai puțin.”

Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Sfaturi Stiri

Hai să ne cunoaștem, variante există la Târgul de Cariere!

Dacă nu ai reușit să obții încă locul de muncă la care visezi, sau un job care să-ți ofere împlinire profesională, atunci trebuie să știi că toamna anului 2021 e promițătoare, pentru că Târgul de Cariere lansează în 5 orașe din țară (Brașov, Cluj, Iași și Sibiu) și Republica Moldova (Chișinău) a 30-a ediție a evenimentelor de recrutare și employer branding.

Târgul de Cariere, în continuarea celor 15 ani de evenimente, din care două ediții organizate exclusiv online, revine cu entuziasm și noutăți pentru candidați. În acest sezon, organizatorii mizează pe sporirea interacțiunii dintre angajat și angajatori prin combinarea evenimentelor offline cu cele din online.

Companii din industrii precum automotive, BPO, producție, retail, bancar, IT și altele, așteaptă să cunoască abilităţile şi competenţele tinerilor aflați la început de carieră, cât și ale specialiștilor sau candidaților de peste 45 de ani. Paleta largă de opțiuni este completată, ca în fiecare an, de programe de internship – Târgul de Cariere îi ghidează spre internshipul perfect pe toți cei care sunt încă pe băncile facultății sau proaspăt absolvenți, facilitând întâlnirea cu profesioniști care să le îmbogățească experiența practică.

Aplicarea la un job, în eveniment, este simplificată de aplicația Android/Apple Store – eJobs. Prin intermediul aplicației este introdus CV-ul electronic, care scurtează timpul necesar aplicării la doar câteva secunde. Participanții trebuie doar să-și descarce aplicația pe telefon și să acceseze din meniu contul meu unde vor găsi opțiunea ”generează QR code – Târgul de Cariere”. Qr code-ul respectiv va fi scanat de către angajatori pentru a înregistra candidații interesați de joburile oferite.

În paralel, platforma națională Hai că joburi există! va integra atât evenimente online cu emisiuni moderate și difuzate din studioul Târgul de Cariere, cât și oportunități profesionale disponibile în diverse orașe, cu posibilitate de aplicare online până în 29 noiembrie. Apelând la puterea tehnologiei, participanții la Târgul de Cariere vor avea acces la: webinarii; prezentări ale companiilor aflate în proces de recrutare; listarea locurilor de muncă disponibile; discuții cu experți în diverse domenii profesionale; discuții directe pe chat cu recrutorii activi; suport virtual din partea organizatorului; aplicare rapidă la joburi.

Organizatorii sunt pregătiți să își desfășoare activitatea respectând normele de siguranță care vor fi în vigoare la data evenimentului. Accesul se va face numai în baza Certificatului Verde, care atestă vaccinarea, testarea negativă sau trecerea prin boală în perioada cuprinsă între ziua 15 și ziua 180 de la data confirmării acesteia. Se va monitoriza atât numărul intrărilor și ieșirilor de la eveniment, cât și temperatura participanților la intrare. Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie pe toată durata petrecută în spațiul evenimentului.

Mai multe informații despre eveniment găsiți pe www.targuldecariere.ro.

Târgul de Cariere a împlinit anul acesta 15 ani de activitate și este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă. Din 2006, de la primul eveniment și până în prezent, Târgul de Cariere a demonstrat că fiecare ediție este un moment oportun pentru o schimbare în bine, devenind, astfel, cea mai răspândită soluție de recrutare selectivă cu un rol esențial în formarea pozitivă a pieței muncii. Târgul de Cariere contribuie constant la dezvoltarea de competențe, descoperirea talentelor și a șanselor de angajare pentru acestea. Hai să ne cunoaștem! Variante există.

Categorii
Stiri

Variante există și pentru Târgul de Cariere!

Sezonul de primăvară Târgul de Cariere a început foarte bine, cu două evenimente organizate cu succes la Sibiu și la Brașov, în primele zile ale lunii martie, și urma ca până la finalul lunii aprilie să finalizăm și restul evenimentelor de recrutare și employer branding la Cluj, Iași, Mureș, Chișinău și Oradea.
Deoarece noi organizăm evenimente mari, de peste 1000 de oameni, odată cu prima decizie guvernamentală legată de organizarea adunărilor mari, am decis că acestea trebuie reprogramate/amânate. Practic, în aceeași zi cu prima ordonanță de urgență dată, știam ce trebuie să facem. Astfel, am decis să comunicăm cât de simplu și de clar că ne vedem ONLINE PÂNĂ ÎN MAI.
 
Treptat, am încercat să găsim alte date disponibile pentru desfășurarea evenimentelor noastre și avem rezervate câteva variante pentru luna mai. În funcție de cum evoluează situația la nivel național, decidem ce facem mai departe.
Cluj Tech Society, evenimentul nostru de employer branding și recrutare în IT am decis să îl mutăm pentru toamna 2020, astfel încât să avem timp pentru pregătirea în siguranță a tuturor detaliilor necesare.
Cum ne-am adaptat în cadrul echipei 
Întreaga echipă s-a mobilizat foarte repede pentru a găsi cea mai bună variantă și am fost solidari în fața situației de criză.
Eram la evenimentul de la Sibiu când am aflat despre epidemia ajunsă și la noi în țară, iar soluțiile au fost găsite pe loc, cu efortul colectiv al întregii echipe.
Suntem în continuă comunicare unul cu altul, o parte din echipă lucrează de acasă iar o altă parte (mai restrânsă) a fost prezentă la birou zilele acestea. Dimineața facem video-calls și stabilim prioritățile zilei, iar apoi fiecare lucrează la propriile sale taskuri, având în lucru soluții alternative pentru evenimentele ce au rămas a fi organizate în sezonul de primăvară Târgul de Cariere.
Turneul League of Legends – Digital Crusade
Pe lângă evenimentele de recrutare și employer branding pe care le-am reprogramat, Târgul de Cariere este și organizatorul unui turneu național de League of Legends – Digital Crusade, planificat pentru desfășurare în același timp cu evenimentele de recrutare.
 
Soluția găsită pentru Digital Crusade a fost una mai simplă, una dintre etapele de calificare, ce trebuia să aibă loc la Iași în 20-21 martie, a fost mutată în online. Fiind vorba despre un turneu de esports, cu variante online excelente, am reușit să continuăm cu destul de mare succes turneul. Practic, am avut doi casteri într-un studio organizat la sediul firmei noastre, jucătorii au fost toți online, iar spectatorii (peste 5000) ne-au urmărit live-ul de pe twitch, postările de pe Facebook și story-urile de pe instagram. Urmează a doua rundă de calificări și finala mare, pe care le vom organiza la o dată viitoare, în funcție de restricțiile din această perioadă.
Companiile partenere
Echipa Târgul de Cariere este  în continuă comunicare cu companiile care trebuiau să fie prezente la evenimente și încercăm să găsim atât variante online de promovare a joburilor disponibile, cât și variante alternative de desfășurare a evenimentelor de recrutare și employer branding.
În această perioadă sunt anumite sectoare economice care au suferit, altele care au înflorit (firme de curierat spre exemplu) și în același timp sunt și multe companii care pot continua activitatea lor în mediul online (în special cele din zona de IT). Variante există, dar poate e nevoie de o reorientare în carieră pentru multă lume și de o privire diferită asupra felului în care consumăm resursele limitate.
În același timp, ne-am bucurat să vedem multe dintre companiile ce recrutează la Târgul de Cariere că s-au mobilizat excelent în această perioadă, au donat și au susținut inițiative menite să ajute sistemul medical din România. Ne mândrim cu astfel de companii, angajatori de încredere și de ajutor pentru întreaga economie.
Craft Beer Festival
Târgul de Cariere este și co-organizator al Cluj Craft Beer Festival, eveniment dedicat berii artizanale, programat pentru această vară. Evenimentul dorește să aducă împreună mii de oameni, prieteni și iubitori de bere de calitate și sperăm din suflet să îl putem organiza. Pentru comunitatea locală ar fi o pierdere destul de mare, alături de alte festivaluri planificate vara aceasta, care acum sunt toate în pericol.
E primăvară și vremea e tot mai frumoasă, iar lumea vrea să se bucure de natură, să socializeze în continuare și ignoră efectele pe termen mediu-lung.
Ideal, dacă fiecare dintre noi este responsabil și contribuie la prevenirea răspândirii epidemiei, avem șanse să salvăm vara!
Fiți sănătoși, stați acasă!
.
Categorii
Stiri

La cel mai mare eveniment de recrutare din Transilvania se caută locuri de muncă în automotive și servicii clienți

Cel mai mare eveniment de recrutare din România, Târgul de Cariere Cluj, revine în perioada 17-18 martie 2020, la BT Arena. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți. 

În cadrul Târgul de Cariere Cluj, cel mai mare eveniment de recrutare din Transilvania, se pregătește o experiență completă pentru participanți. Astfel, de la locuri de muncă din cele mai căutate domenii, precum: Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar- Bancar, Turism și Contabilitate și până la conferințe în cadrul proiectului I love my job, sesiuni de training, speed challenge-uri și zonă de networking, potențialii candidații la posturile disponibile vor avea multe alte motive pentru a fi prezenți și implicați la eveniment. 

În zona dedicată recrutării, peste 70 companii vor oferi sute de locuri de muncă, atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Bosch Automotive, Vertiv, Michelin, Emerson, GEP Worldwide, Endava, E-on Business Services, Azomureș, Banca Transilvania, Rigips Saint-Gobain, Tenaris și Office Depot. 

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, putem cunoaște exact profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. La evenimentul din toamnă 2019 au participat 70 de angajatori, atât din domeniul privat, cât și din cel public, precum și peste 4500 de candidați. La evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 5000 de candidați, dintre care 33% caută locuri de muncă  în servicii clienți, 13% în automotive, 11% în IT, 8% în marketing și publicitate, 7% în educație, 6% în imobiliare și construcții și 6% în bănci și instituții financiare.

În paralel cu zona dedicată companiilor și recrutării, evenimentul va avea și o zonă dedicată scenei pentru conferința ‘I love my job’, ce cuprinde un mix de speech-uri motivaționale și sesiuni de training, toate dedicate candidaților prezenți. Printre speakerii și trainerii confirmați se numără cântăreața Irina Rimes, mentalistul Cristian Gog și Doru Șupeală, managing partner SPOR. 

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj.

Vă așteptăm cu drag în perioada 17-18 martie, la BT Arena, în intervalul orar 11:00-18:00!