Interviurile #ILoveMyJob: Portret de blogger – Raisa Beicu

Nu există fericire virală sau fericire fără succes. E doar fericire și scrisul mă face fericită.”

Raisa Beicu are 28 de ani, dar experiențele prin care a trecut i-au modificat vârsta. Uneori se simte adult, alteori copil, îmbinând proiecte care o fac să se simtă în armonie cu viața ei. De ceva vreme și-a construit o carieră în PR, dar a rămas pasionată de lectură, inele și frumos. Pe Raisa am descoperit-o prin intermediul blogului ei, acolo unde scrie despre cărți, povești și lucrurile care o întregesc. Blogul ei este un alt tip de interfață, nu între om și calculator, ci între om și om.

Te-ai născut la țară, în Moldova, și acolo ai copilărit până în clasa a-VI-a. Cum era Raisa Beicu în copilărie?

Eram un copil fericit, chiar dacă îmi lipseau lucruri. Aveam ulița plină de copii, mă jucam mult, îmi iubeam familia și ea pe mine, mergeam cu bicicleta în pădurea de lângă casă, stăteam ore în șir să mă uit la râul din spate sau sub magnolia din grădina mamei. Mereu am fost o introvertită, iar când am crescut am devenit o introvertită mascată.”

Cum a fost prima ta experiență cu lectura?

Un calvar. Mama ne-a educat pe mine și sora mea cu o regulă deloc negociabilă: vrem să ne jucăm cu alți copii? Ei bine, trebuie să ne câștigăm acest drept prin citit. Avea un calcul de convertire a paginilor citite în ore de joacă. Uram orice carte, aș fi dat orice să nu am această obligație, să pot ieși pe stradă oricând și oricât voiam. Mai mult, dacă intenționam să faultez sistemul, deci să mai sar pasaje sau pagini, nu prea puteam pentru că la finalul fiecarei cărți trebuia să predau un rezumat. De fapt și drept, alea au fost primele mele recenzii – scrise pe caiete dictando.”

Cum a fost tranziția ta spre lectură după mutarea în Bacău?

Cititul, după anii din copilărie, a devenit o dependență. Indiferent că eram la sat ori la Bacău, citeam zi de zi, cititul era ca spălatul pe dinți sau mersul la școală. În momentul în care am ajuns în Bacău, am început să văd avantajele pe care le adunasem datorită vrafurilor de cărți. Dacă mă așteptasem să fiu ridiculizată de noii mei colegi orășeni pentru că proveneam din mediul rural, când am făcut tranziția, de fapt, m-am trezit că eram mai pregătită decât ei. Am fost numită în câteva zile de la începerea școlii șefa clasei, eram apreciată și lăudată, căpătasem un respect, un prestigiu la care nici nu visam.”

Cum alegea adolescenta Raisa o carte?

Aveam două surse: sora mea mai mare, Nona, care a fost mereu un model pentru mine și tata. Dacă Nona era sursa mai la îndemână și pe placul meu, tata era mentorul amândurora. Spre exemplu, când eu și sora mea luasem avânt în a-l citi pe Paulo Coelho, tata ne-a comunicat că nu mai aveam voie să aducem un Coelho în biblioteca lui până când nu aveam să citim cărțile scrise de ruși. Mi-a predat lista de lecturi obligatorii, m-am apucat de ruși ca să îmi eliberez drumul spre Coelho și când am termint lista lui tata am înțeles ce făcuse: știa că după ruși nu prea îți mai vine să cumperi Coelho.”

Cum alege tânăra Raisa o carte?

Acum am ajuns să văd în citit un sport extrem haha. Știu care sunt autorii mari, am liste cu romane recomandate de scriitorii mei preferați în interviuri, descopăr câte un autor și apoi îl citesc cap-coadă, caut sursele de la care s-a inspirat marile nume, urmăresc premilei de la The Man Booker Prizes, Nobel Prize și tot felul de competiții relevante. Chiar dacă știu că este o sursă subiectivă, mă uit și la topurile și sugestiile date de platforma Goodreads – pentru cine nu știe, Goodreads este un fel de IMDB al cărților, unde poți nota și evalua titlurile citite, utilizatorii își fac recomandări între ei etc.”

Spuneai într-un interviu că ți-ar fi plăcut să devii designer de interior. Ce anume te-a determinat să înclini balanța către domeniul PR-ului?

Sincer, nu mi-am descoperit la timp talentul pe care îl am. În timp, mi-am antrenat simțul estetic și am tot făcut mici încercări în asortări cromatice sau structurale și am fost umită de uimirea celor din jur. Aveam deja o carieră în PR când mi-am dat seama de potențialul în design.”

Ești un om activ, cu un job important. Cum anume îți faci timp pentru citit?

Nu îmi fac timp pentru citit, îmi fac timp pentru jobul important și altele. Așa cum spuneam, îi datorez multe cititului, deci îmi prioritizez timpul în favoarea lui. Este adevărat că acum nu îmi mai permit să citesc zilnic, însă am devenit eficientă și rapidă, îmi iau mici sau mari concedii în care doar citesc, iar în weekend-uri fac asta din plin. Nu mă plâng: îmi găsesc timp pentru ce știu că mă face mulțumită de mine.”

Totodată, ești implicată într-un proiect prin care inspiri tinerii din comunitățile rurale să citească. Cum ți-ai dori să evolueze acesta?

Nu am un plan clar și un obiectiv utopic. Am început să fac asta din sincera dorință de a le spune celor ca mine că se poate. Și eu provin din mediul rural, și eu am experimentat viața în lipsuri, dar am muncit mult și am răzbit. Dacă reușesc să ambiționez măcar un copil din 100 eu mă numesc un om fericit. În plus, am mici satisfacții când văd că unii dintre copilași, după luni de zile la clubul de lectură, evoluează de la nota de 5 la limba română la nota 7. Este fantastic acest mic impuls de care au nevoie. Nici nu știm noi, oamenii, câte putem schimba prin gesturi aparent mici. Câteva ore petrecute cu copiii din medii defavorizate îmi recalibrează viața și îmi reamintește ce am și de ce nu trebuie să uit de unde am plecat și că sunt datoare să ajut cu ce îmi stă în putință.”

Scrii pe blog de ceva timp, iar în jurul lui ai creat o comunitate online destul de numeroasă și valoroasă. Cât de important a devenit blogul tău în viața ta?

Nu este o obligație și asta mă bucură. Într-un punct credeam că am datoria să scriu cu frecvența recomandată de specialiști în domeniu, eram crizată că un articol ar putea avea puține vizualizări, făceam liste și schițe, dar de ceva timp am renunțat la toate astea. Mie îmi place să scriu, mă relaxează și dacă ceea ce fac eu îi ajută sau îndrumă și pe alții: minunat! Dar fericirea nu trebuie planificată și cuantificată în frecvențe sau view-uri. Nu există fericire virală sau fericire fără succes. E doar fericire și scrisul mă face fericită.”

Într-un alt interviu ai spus că nu te consideri un influencer și că nu crezi în conceptul acesta. El este totuși din ce în ce mai prezent în online și are prelungiri în offline. Cum poți să fii un model, dar nu un influencer?

Da, asta visez eu. Să fiu un model pentru copiii de la sat cu care lucrez, să își dorească să lupte pentru ei, să fiu utilă și în armonie cu mine. Desconsider titulaturile pe care mulți și le arogă în prezent. Sunt cazuri de persoane care cumpără followerși, vând himere, sunt disperați după contacte cu companii, fac reclamă la mașini, deși nu au carnet, azi promovează mărci pentru mass market, mâine branduri de lux. Altfel zis, sunt incoerenți, scriu prost, nu au principii constante, dar se prezintă ca fiind influenceri. Pe cine influențează mai exact? Cum poți influența pozitiv atâta timp cât tu nu ai avut parte de influență pozitivă? Ei bine, mie îmi par niște impostori și condamn această formă de falsitate pe care am mimat-o și eu la un moment dat. Dar am învățat din propriile experiențe că este greșit să minți și să fugi după faimă. Faima se câștigă, nu se autoproclamă sau cumpără. Mai bine ești împăcat tu cu tine decât să fii un influencer depresiv. Așadar, poți fi un model când ești în armonie cu tine, când ajuți în mod sincer un om sau o comunitate, nu când faci un amalgam de activări doar pentru a câștiga bani sau capital de imagine.”

Acum aproape un an ai primit o veste care chiar ți-a schimbat viața. Totuși nu te-ai lăsat învinsă de problemele medicale și ai continuat să lupți, să citești, să evoluezi. Cum ești în prezent, după toată experiența?

Sunt liniștită și în armonie cu viața mea. Am trăit niște spaime colosale, nimic nu se compară cu frica de a nu-ți mai putea recupera sau repara viața, așa că acum, că am izbândit, sunt recunoscătoare pentru ce am primit și am grijă de viața asta nouă.”

Ce cărți ai acum pe noptiera ta?

Andrew Solomon –  Undeva, departe

Jonathan Franzen – The Best American Essays 2016

Jonathan Franzen – Strong Motion

Pablo Neruda – Nu există lumină pură (poeme)

Aldous Huxley – Maimuță și esență

Truman Capote – O vară de răscruce

Stefánsson, Jón Kalman – Între cer și pământ

Dacă ai avea un sfat pe care i l-ai da adolescentei Raisa, implicit tinerilor, care ar fi acesta?

Raisei i-aș spune să nu mintă, să ceară ajutor la timp, să fie fericită pe cont propriu, să își prioritizeze viața, sănătatea, psihicul. Celor tineri: nu deveniți banali!”

Spre ce anume te îndrepți acum din punct de vedere profesional și emoțional?

Am trecut prin suficiente greutăți în ultimul an, astfel încât nu îmi mai fac planuri în ceea ce privește cariera, las totul în ritmul natural. Lucrez în comunicare în industria auto, sunt mulțumită cu ce și cum fac în domeniul meu, nu pot decât să mă bucur și să continui. Emoțional, însă, mă lupt să am parte cât mai mult timp de armonie, să fiu cât de echilibrată posibil, să nu le fac rău celor pe care îi iubesc, să fiu coerentă și să nu las deoparte principiilele dobândite la mine acasă, la sat, și șlefuite apoi la oraș.”