Căutăm #celmaicoolbirou din Cluj-Napoca

Biroul este, pentru mulți dintre noi, a doua casă. Este locul în care suntem inspirați, de unde pornesc proiecte îndrăznețe, unde legăm prietenii de-o viață, un micro-univers ce capătă personalitatea celor care-l locuiesc. La Târgul de Cariere vorbim mereu de atmosfera de la job, iar vibe-ul locului în care lucrăm este la fel de important ca toate celelalte elemente care întregesc viața la job. De aceea, vrem să vedem prin ochii tăi cum e viața din biroul tău. Așadar, căutăm #celmaicoolbirou!

Arată-ne atmosfera din biroul tău publicând pe Instagram poze din spațiul tău de „creație”, folosește hashtag-ul #celmaicoolbirou, iar Târgul de Cariere și Daisler Print House te premiează cu un bean bag colorat și confortabil.

În tot acest timp vom fi cu ochii pe tine: urmărim pe Instagram fiecare postare cu hashtag-ul campaniei, #celmaicoolbirou, iar la final, alegem un câștigător. Noi, cei de la Târgul de Cariere, ne vom îngriji ca povestea biroului tău să ajungă peste mări și peste țări, iar Asociația Daisler va oferi un premiu cel puțin pe măsura atmosferei cool din biroul tău – un bean bag foaaarte colorat și foaaarte confortabil.

Te încurajăm să surprinzi orice moment al vieții tale la job, de la poveștile echipei în pauza de masă până la colțul tău preferat, de la canapeaua confortabilă din lounge până la sala de jocuri sau piscina de la etaj – dacă ești norocos să ai așa ceva, cu siguranță vei stârni invidii ;).

Campania se desfășoară pînă pe 31 iulie în Cluj-Napoca, iar pentru alegerea câștigătorului, vom lua în considerare atât aprecierile obținute la postări, cât și relevanța acestora.

So, good luck people!