Lecție de viață: Orsolya Ury, HR Manager la Cie Matricon, plătește școala a doi copii din Kenya

S-a dat jos din mașină și văzuse, pentru prima dată, nisipul roșu al Kenyei. În scurt timp, acesta era pieptănat de mâinile tremurânde de emoție ale lui Orsi. Avea un ciudat sentiment că mai fusese aici, poate din cauza că se informase atât de mult despre țara asta sau datorită faptului că așteptase, cu atâta nerăbdare, să ajungă aici. Căldura soarelui, vegetația savanei, libertatea animalelor exotice și drumul roșiatic- nisipos au facut-o, instant, să se simtă că este acasă. În sfârșit, a sosit acasă. Toți prietenii săi, care o așteptau în mașină, erau grăbiți și nu înțelegeau regăsirea simțită de Orsi. Ei îi era greu să se conecteze din nou la banalitatea unor planuri turistice, când ea simțea că are atât de multe să asculte în acel moment. Era vocea valorilor ei. 

Dar cine este Orsi? Orsolya Ury este managerul de resurse umane Cie Matricon, companie din domeniul Automotive care participă la Târgul de Cariere. Locuiește la Târgu-Mures, a fost studentă la Cluj-Napoca în domeniul Geografiei, secția Germană. apoi a studiat Managementul și a ajuns să lucreze în domeniul resurselor umane la propunerea celor de la această companie. În scurt timp, și-a dat seama că îi face plăcere să lucreze cu oamenii și să încerce să fie de ajutor. În mod special, se bucură că poate să susțină educația a doi copilași din Kenya, prin intermediul unui ONG din Cluj. Admiră în mod deosebit felul în care kenyenii contribuie la binele comunității și reușesc să ducă o viață tihnită.

Târgul de Cariere ne aduce mulți oameni în cale, de la mulți dintre ei, precum Orsi, reușim să aflăm povești menite să ne răscolească țelurile în viață.

Povestea lui Orsi a început cu mulți ani în urmă, când l-a descoperit pe Nelson Mandela, liderul transformațional care luptase toată viața pentru egalitatea raselor și pentru drepturile persoanelor de culoare. Acesta era un model pentru cei din jur datorită faptului că manifesta grijă și empatie față de cei pe care îi conducea. Profunzimea vorbelor sale erau creatoare de misiuni de viață, de valori și confereau multor oameni un scop și un sens în viață. Astfel, acesta și-a câștigat foarte mulți simpatizanți, atât la vremea respectivă, cât și în momentul de față. Ecoul vorbelor sale a fost auzit și de Orsi, una dintre misiunile ei fiind să contribuie, atât cât poate, la starea de bine a kenyenilor.

Orsi ne zice că este mare lucru dacă unii copii din Kenya reușesc să meargă la școală, căci le-ar trebui bani de uniformă, plus să aibă o masă asigurată pe zi. Cu 180 de euro pe an, de copil, reușește să trimită doi copilași din Kenya la școală.

“Am simțit o mare bucurie când am primit o poză pe telefon cu unul dintre copii pe care îi sprijineam” ne-a mărturisit. Micuțul dorea să îi arate că are uniformă. Impresionant este că, în cazul în care un copil are rezultate deosebite la învățătură și, în cele din urmă, reușește să aibă o carieră, acesta se va întoarce în comunitatea de unde a plecat pentru a-i ajuta și pe ceilalți.

Binele comunității este mai presus decât binele individual. Astfel, Orsi cumpărase, la un moment dat, niște suveniruri, a vrut să se orienteze spre cei mai nevoiași vânzători, dar a fost informată că, oricum, majoritatea banilor, cam 80% se vor întoarce în comunitate. Așadar, suportul social este foarte strâns în cazul acestora, obișnuiesc să împartă cam tot ce au, ceea ce contribuie mult la starea lor de bine.

Kenya a cucerit-o iremediabil pe Orsi prin simplitatea, umilința și afecțiunea oamenilor. Majoritatea dintre aceștia sunt foarte săraci, atât de săraci încât dorm în niște colibe, pe o salteluță. Subnutriția caracterizeză majoritatea populației. Cu toate acestea, mulți dintre oamenii de aici, cei care trăiesc în triburi, te surprind cu un zâmbet alb cât fața și cu o liniște sufletească care nu poate veni decât din lipsa de așteptări prea mari de la viață. Fericirea este definită de mulți psihologi ca fiind pacea sufletească. Sunt oameni care se bucură de prezent, de ceea ce au acum și aici. Lipsa de tehnologie îi izolează de multe informații, ei nu sunt foarte conștienți de cum se trăiește, de pildă, în Europa. Se poate zice că locuiesc într-o bulă, neavând termen de comparație cu alte popoare, ei se mulțumesc cu puținul pe care îl au. Orsi îmi mărturisește, cu părere de rău, că în cazul în care ar interveni civilizația în zona asta, oamenii nu ar mai fi așa de fericiți.

În Kenya există multe probleme, cum ar fi corupția foarte mare, actele teroriste sau violența. În orice caz, dincolo de pătura aceasta de probleme, Orsi consideră că majoriteatea oamenilor sunt simpli, umili și dornici de interacțiune, deși, uneori, tind să se simtă puțin inferiori. Mulți dintre ei au o fericire autentică, care are la rădăcini mulțumirea și recunoștința pentru ce au în prezent. După o expediție în acest ținut, pe care îl simte ca o casă, Orsi asteaptă cu nerabdare momentul în care va simți din nou nisipul roșiatic al savanei fugindu-i printre degete. Până atunci, continuă să ajute cei doi copilași să meargă la școală.

Articol scris de Valentina Sava, consilier psihologic în cadrul TdC.